Conversia

conversion disorder

conversion disorderÎn conversie apare o pierdere sau modificare a funcţionării corporale ca urmare a unui conflict sau a unei nevoi psihologice, simptomele corporale neputând fi explicate prin cauze organice sau mecanisme fiziologice. Pacienţii nu sunt conştienţi de cauza psihologică a simptomelor, astfel că nu le pot controla. Prevalenţa conversiei în rândul pacienţilor psihiatrici este de 5-16 %, iar incidenţa anuală de 0,01 – 0,02 %. Apare de 2-5 ori mai frecvent la femei decât la bărbaţi, cu debut la orice vârstă, mai ales la adolescenţi şi adulţii tineri din clase socio-economice defavorizate, în mediul rural şi cu educaţie deficitară. Există o oarecare agregare familială.

Conform psihanalizei, conversia apare datorită reprimării conflictelor intrapsihice inconştiente, anxietatea fiind convertită într-un simptom fizic. Conflictul apare între un impuls instinctual (de exemplu agresiv sau sexual) şi interdicţia exprimării acestui impuls. Simptomele fizice permit exprimarea parţială a dorinţei interzise, astfel că pacientul nu trebuie să se confrunte la nivel conştient cu impulsurile inacceptabile. Astfel, simptomul de conversie are o relaţie simbolică cu conflictul inconştient.

Simptomele de conversie permit pacientului să comunice faptul că are nevoie de atenţie şi tratament special, putând fi un mijloc non-verbal de control şi manipulare a altora.

Unele studii indică faptul că tulburarea de conversie are o bază neurofiziologică, unii pacienţi prezentând modificări la nivel de excitaţie a sistemului nervos central. Simptomele de conversie ar putea fi cauzate de o excitaţie corticală excesivă care duce la constituirea unor bucle de feed-back negative între cortexul cerebral şi sistemul ventricular. La unii pacienţi cu tulburare de conversie testele neuropsihologice relevă existenţa unor modificări verbale minore, incongruenţă afectivă, sugestibilitate, tulburări de vigilenţă şi atenţie.

Manifestări clinice

Cele mai frecvente simptome sunt anestezia şi paresteziile, mai ales anestezia în mănuşă şi hemianestezia corpului. Pot apărea surditatea, orbirea, vederea „în tunel” unilateral sau bilateral, consultul neurologic indicând că nu există modificări neurologice. În orbirea (cecihatea) de conversie pacienţii merg fără să se lovească de obiectele din jur şi fără să se rănească, pupilele reacţionează la lumină şi potenţialul cortical evocat este normal. Alte simptome de conversie uzuale sunt anosmia, voma şi pseudocioza (sarcina falsă).

Simptomele motorii includ mişcări anormale, slăbiciune, paralizie, tremur, mişcări coreiforme, aceste mişcări fiind agravate mai ales atunci când li se acordă atenţie. Un simptom comun este ataxia-abazia: mişcări dezordonate, cu tremur marcat al trunchiului, şi mişcări foarte dezordonate ale membrelor superioare. Este particular faptul că deşi prezintă asemenea mişcări dezordonate pacienţii cad rar, iar dacă cad nu se rănesc. Alteori apar mişcări comvulsive, parze sau paralizii, implicând de la unul la toate cele patru membre, dar cu distribuţie a muşchilor implicaţi neconcordantă cu traseele neurale. Reflexele sunt normale, nu există fasciculaţii sau atrofie musculară şi electromiografia este normală.

Beneficii psihologice

Beneficiul primar este acela că pacienţii îşi menţin conflictele interne în afara sferei conştienţei. Simptomul are o valoare simbolică şi reprezintă conflictul psihologic inconştient.

Beneficiul secundar se referă la avantajele şi beneficiile rezultate în urma bolii, de exemplu, pacientul scapă de obligaţii şi situaţii dificile, primeşte sprijin şi ajutor care altfel s-ar putea să nu fie disponibile şi poate astfel controla comportamentul altora.

La Belle indiference este fenomenul în care pacientul nu pare preocupat sau îngrijorat de ceea ce pare a fi un simptom sau o dizabilitate majoră.

Identificarea. Pacienţii cu tulburare de conversie adesea îşi modelează simptomele imitând o persoană care este importantă pentru ei: un părinte sau cineva care a murit.

Criteriile diagnostice conform DSM – IV TR:

  1. Pierderea sau modificarea funcţionării fizice, sugerând o tulburare fizică ;
  2. Factorii psihologici sunt consideraţi a se afla în legătură etiologică cu simptomul, datorită relaţiei temporale dintre stresul psihosocial aparent legat de conflictul psihosocial sau nevoia psihologică şi iniţierea sau exacerbarea simptomului;
  3. Persoana nu este conştientă de intenţionalitatea producerii simptomului;
  4. Simptomul nu este un răspuns sancţionat cultural şi nu poate fi explicat printr-o boală cunoscută ca urmare a investigaţiilor medicale;
  5. Simptomul diferenţial trebuie făcut cu: demenţa, afecţiunile degenerative, tumorile cerebrale, boala ganglionilor bazali, miastenia gravis, polimiozita, miopatiile, scleroza multiplă, neurita optică, schizofrenia, depresia, tulburarea de somatizare.

Pronosticul

Simptomele de conversie sunt în general de scurtă durată, cu debut brusc şi final brusc. Aproximativ 25 % din pacienţi dezvoltă un al doilea simptom de conversie într-un interval de 1-6 ani.

Tratamentul

Abordările psihosomatice includ psihanaliza şi psihoterapia orientată spre insight, în care pacienţii explorează conflictul intrapsihic şi simbolismul simptomului de conversie. Hipnoterapia poate fi eficace, ca și psihoterapia directivă. Tratamentul este cu atât mai dificil cu cât pacientul se prezintă mai târziu la psihoterapie. Sunt utile şi tehnicile de relaxare. Se pot administra anxiolitice.

În general pacienţilor nu li se spune că simptomele lor sunt imaginare pentru că în loc să îi ajute o astfel de afirmaţie, în general le înrăutăţeşte simptomele.